Motanul încӑlțat

Ca orice sӑrbӑtoare care se respectӑ, nașterea subsemnatului are o întindere de 3 zile. Și în a treia zi de când creștinii români celebrau nașterea mea din urmӑ cu 2 ani, s-a gӑsit sӑ se mai nascӑ un puști, la Pitești. Nu avea mustați ori coadӑ, dar dupӑ 20 de ani, oamenii au început sa îi zicӑ "Motanul". 

 Ulițele urbei dӑtӑtoare de Dacii erau pline, în vremurile acelea, de miuțe amicale... ici Neaga și cu Mara jucau contra lui Nae Dicӑ și Emi Dicӑ, colo se duelau Mutu și Coman la lovituri de la unșpe metri. Printre ei, "mucosul" Stancu era doar un țânc ce nu avea loc, încӑ, în joaca lor.

 Vremea a trecut, bӑiatul mare s-a fӑcut... Și-a pus ghetele și a început sӑ loveascӑ mingea cu nesaț. A petrecut 11 ani la clubul natal, a dat o fugӑ pânӑ la Mioveni, și a explodat la Urziceni. 
Explozia lui nu a trecut neremarcatӑ de Pӑstorul “rӑtӑciților” din Ghencea, “nea Gigi” luându-l sub toiagul sӑu ocrotitor. Aici, Motanul a inceput sӑ zgârie. Nu mӑ credeți? Intrebați pe nea Porumboiu, nea Mititelu, nea Penescu – pentru el vӑ trebuie scrisoricӑ de la judecӑtorie - , tata Jean, sau purtӑtorii de fuste de la Motherwell.

 Unii zic cӑ nu e mult, alții zic ca nu e putin... Eu zic cӑ adevӑrul este la mijloc. Timpul e de partea lui, acum depinde de el dacӑ va fi un al doilea Mutu...  Cert este cӑ de acum, la miuțele din fața blocului, Bogdan Stancu nu mai e umpluturӑ, ci vedetӑ.